Priveşte-mă şi ai milă de mine,
căci sunt părăsit şi nenorocit.
Psalm 25, 16

Singuratic a fii este o Problemă foarte mare în Zilele noastre; – și a fost asta de fapt mereu. Omul nu se simte ințeles; nu am nici unul care ma-r aprecia; nimeni nu mă mângâie; cine mă va vizita? – cine îmi arată mie Apreciera despre mine? – cine are un Cuvânt bun pentru mine? – cine îmi vede Talentele mele din teină și Capabilitatea? – cine mă iubește?
Astfel sunt întrebările Singuraticului. Chiar și între o Mie poate omul să fie singuratic, pentru că într-o Mulțime nu există Individualitate. CINE mă iubește???
Așa sunt Strigătele mute al multora care sunt singuratici.
Isus mă iubește. Capul meu știe asta. Dar de ce mă simt eu totuși singuratic, singur, neînțeles? Pentru că din Cap nu poate să meargă în Inimă. Sau poate să meargț Dragostea al unei Perechi din Cap în Inimă? Ea se duce direct în Inimă, deci trece înaintea Capului.
Așa sunt multe Lucruri de Creință: Se duce direct în Inimă prima dată, apoi în Cap și Voință. Isus este cu mine; – asta trebuie ca Inima mea să înțeleagă! – și apoi pot eu să fiu mângâiat și bucuros să merg la Muncă.
De aceia a venit Duhul Sfânt. EL vrea să ÎL facă pe Isus mare în Inimile noastre. EL vrea totul în noi să le facă real, despre care Isus a promis. EL vrea deasupra chiar să ajute în Lucrarea de a Crede, unde noi nu o putem! Deci exact acea ce Singuraticul are nevoie!
De aceia vrem noi să ne rugăm, pentru Împlinirea Duhului. EL va face acesta în Adevăr: Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.“; – cu asta a terminat Isus Evanghelia după Matei. Cuvântul Său este valabil și azi și este valabil și pentru tine.

Isus, TE rog dă-mi mai mult din Duhul Tău! EL să te facă Real în Inima mea! Eu nu sunt singur, eu știu asta, dar uneori nu simt Prezența TA! Doamne, eu TE doresc atât de mult, Părtășia cu Tine! TE rog ajută-mă! Da, eu iau asta cu Credință: TU ești cu mine. Și eu voi pune asta în Practică, eu voi vorbi cu Tine, Îți voi cânta, și voi face așa, parcă Te-aș vedea. TU Îți vei îndeplini Cuvântul. Apropierea TA îl voi simți. TU ești cu mine!!

Advertisements