Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viaţă nouă.
Romani 6, 4

Biblia ne vorbește despre Creștini al duhului și al cărnii(Trup). Unii se lasă de Duh conduși și dominați iar altții de Carne, de Dorințele lor.
Biblia ne cunoaște prea bine. De aceia ne vorbește atât de aspru și deseori împotriva acestei Creștinism căldicei, cu jumătate de Inimă.
Eu nu cunosc pe nimeni, care ar fii total una cu Christos, care nu au mai desăvârșit vreo-un Păcat al cărnii.( nici eu nu sunt prea sfânt), dar să fie dimpotrivă, Ținta noastră:Una cu Christos. Numai astfel putem noi sta, împotriva Dorințelor.
Dorințele ne fac să Păcătuim! Eu vrea cutare sau cutare neaparat! Eu trebuie să am acesta! Fără, nu pot trăii; – ( și aduce cu sine Moartea). Eu îmi doresc ceva mai Bun. – Toate Proverbele astea ne arată, că Dorința este un Domn și noi ne iertăm.
Domnul Isus Christos a murit pe Cruce pentru Datoriile, Păcatele noastre, și noi trebuie să megem la Moarte chiar ca EL. Eul nostru să moară! La Botez ea se scufundă și se înneacă. Dar cineva a spus odată: Dar Fiara poate înnota.
Și astfel merge Lupta noastră împotriva vechiului, grasul, unsul, Eu tot mai departe. În fiecare Zi din nou. Și noi ne luptăm de aceia, ca să fim una cu Chritos. În fiecare Zi din nou.
Se pare că e o Luptă veșnică. Dar Pas cu Pas vom fii asemănător cu Isus Christos. Tot mai mult vom fii ca EL. EL ne formează, dacă noi suntem una cu EL. EL știe, noi vom cădea uneori și Dorințele ne vor ataca din nou. Dar EL se încrede în noi. EL iartă mereu și imediat. Apoi ne vom scula și mergem mai departe, pe Drumul nostru cu EL.
Fii prezent pentru Luptă, împotriva ta însuți. Fii una cu Christos. Strivează-te pentru cele Cerești, și nu prea pentru cele Pământești. Lupta noastră și Eșecurile noastre ne fac smeriți; – și acesta este plăcut Dumnezeului nostru. Lui nu îi plac Oamenii care sunt a tot știutori și care pot totul, Lui nu îi plac Supereroi. Lui îi plac Oamenii mici, slabi, pentru care Isus și-a dat Viața. EL stă lângă ei în Lupta cu toate Zilele și îi iubește fierbinte din Inimă.

O Isuse, Cuvintele Tale îmi sunt de Eliberare. Da, Dorințele sunt uneori prea puternice și eu nu mereu spun un Nu. Dar TU totuși, ții la mine, mă iubești, mă ierți, și mă conduci mereu un Pas mic mai departe. Ce bun și răbdător ești TU cu mine! Da, Ție îți aparține Închinarea și Dragostea mea! TU ești un DOmn minunat!

Advertisements