Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi.
Evanghelia după Ioan 21, 18

Duminică am fost întru-n alt Oraș la Biserică. Mi-a plăcut foarte, Slavele, Părtășiile. Apoi mi-a întors DOmnul privirea, spre unii Bărbați: Ei arătau cumva amărâți sau dezamăgiți. EL mi-a făcut clar despre aceștia, că ei , Viața lor din înainte, lau greșit și acum sunt ei, pe o Linie Remediară. Ei au fost dezamăgiți din cauza Vieții lor personală, pentru că ei au Planificat ceva Mare, iar acum au eșuat. Ei au vrut Să-l slujească pe DOmnul, dar ei sau rătăcit pe o altă Alee.
Sar putea că Serviciul, Munca nu mai îngăduie altele Lucruri. Sau au Căsătorie Grea și Familia nu o mai pot întreține cumsecade, ei nu mai au Putere. Dumnezeu cunoaște asemenea Stare!
Dumnezeu le cunoaște și Inimile lor, că de fapt, acesta tânjește după EL. De aceia vrea EL, ca acești Bărbați, să revină la EL și EL, ca să le umple din nou cu Nădejde. Încă nu e târziu!
Dacă noi suntem la Dispoziția SA și dorim să trăim cu EL și pentru EL, EL va lăsa totuși unele Greutăți în Viețile noastre, dar care vor devenii o Binecuvântare. EL vrea să ne dea Ținte noi. EL vrea să ne îmbrace și să ne echipeze și să ne facă capabili, Să-l puten slujii. EL vrea să ne dea Ținte, pe care noi azi nici nu le putem imagina.
Un om al DOmnului a fost deja de 55 de Ani. Până la această Vârstă a Lucrat pentru DOmnul pe diferite Locuri. Dar acum a devenit Situația sa grea pentru unele neânțelegeri Familiare. Și totuși DOmnul la chemat din nou, și la tratat cu o Sarcină, prin care a devenit pentru mulți o Binecuvântare. Chiar prin Greutățile sale personale, a reușit să mângâie și să Îmbărbăteze pe mulți. Niciodată nu-și putea imagina, că el mai poate fii o Binecuvântare pentru DOmnul. Nicicând nu sa gândit vre-o dată la această Lucrare. Dar Dumnezeu are Planurile Sale și EL, le duce toate la capăt.
Lasă-te cuprins de Nădejdea pe care Dumnezeu îl are pentru tine!!

Mulțumesc, Isuse Drag, TU ești un DOmn minunat! Pentru Tine nimenea nu e pre prost, tânăr, bătrân, gras sau prea slab. TU ai pentru fiecare un Loc, unde poate fii o Binecuvântare. TU ai pentru  fiecare Nădejde, un Plan bun și bune Gânduri! De aceia dorim noi să ne încredințăm Ție în Dimineața aceasta, din nou și dorim chiar să ne dăm Viețile Ție. TU ești Vrednic!

Advertisements