Isus a zis:
Eu sînt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mîntuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune.
Ioan 10, 9

Isus este Ușa pentru Viață! A fost de fapt mereu Dorința Inimii lui Dumnezeu, să salveze Oameni. Și în trecut, pe când Noe a construit Barca. Toți, care au trecut prin Ușă, au fost salvați.
În trecut au fost numai puțini, care au rămas în Viață. Nimeni nu a vrut să creadă, fiecare a vrut să facă, cea ce lui personal îi plăcea. Și nimeni nu a vrut să audă de Avertismentul lui Noe.
Azi, sunt extrem de multe Probleme în Lume; – Războaie, Războaie Civile, Cutremure, Inundații … și nu există o Rezolvare. Crizele ne fac să ne înfricăm, dar noi facem așa de parcă ar fii chiar foarte departe. Noi să rămânem și pe mai departe ca și până-n prezent. Apoi va venii Criza și la noi; – și apoi?
Isus este Ușa de intrare în Barcă, în Salvarea Vieții. EL are acolo pentru toți Oamenii un loc. Acolo e frumos! Acolo guvenează Pacea lui Dumnezeu și Bucuria lui Dumnezeu face Locuripentru ca Oamenii să poată Cânta și Juca. Acolo sunt Pășuni grași; EL știe, de ce avem noi nevoie și EL se îngrijește de noi! Noi putem să intrăm și să ieșim și cea mai bună Iarbă să o găsim, noi putem să poposim la Ape și Rănile noastre le putem trata, noi putem sta la o Masă așezată; (Psalm 23, Verset 5) Tu îmi întinzi masa în faţa protivnicilor mei; , EL ne va umple mereu Paharul de va da peste el. Da, Viața se află la EL!
Inamicul e un Mincinos. El vine numai să fure, să taie  și să nimicească. Isus a venit, ca noi să avem Viață și să o avem pe Deplin.
Ușa Bărcii este strâmtă. Noi nu putem cu Rucsacul plin cu Greutăți să intrăm. Prima dată Isus vrea să golească Rucsacul și să o nimicească. Toate Datoriile vor fii șterse, Toate rănile se vor Bandaja, toate Legăturile se vor întrerupe. EL este Păstorul cel Bun.

Mulțumesc DOamne Isuse, TU ești Barca mea! În această Barcă sunt eu sigur, nici o Furtună și nici un Dușman nu îmi mai poate provoca daune grave. TU ești Păstorul meu cel Bun, care pentru ai Săi se îngrijește. La Tine e Salvarea, și în Nevoile cele mai mari, pentru că Numele Tău este, Salvator și Mântuitor și Ajutor.

Advertisements