Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să proorociţi. Cine prooroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mîngîiere.
1. Corinteni 14, 1. 3

Apostolul Pavel, este Expertul nostru în Lucrarea Duhurilor. Noi vrem ca să ascultăm ce ne spune el, adică la Pro și Contra, care sunt descrise în Mii și Mii de Cărți.
Este Clar, că sunt date numai pozitive Experiențe cu Darurile Duhovnicești, dar Dumnezeu a decis totuși, nouă, Oameni cu Defecte ca să ne încredințăm Darurilor Sale. Credem în EL și iertăm celor, care greșesc.
Noi dorim o Credință Creștină, care este rotundă, care nu este unilaterală, preasfântă și preaduhovnicescă, sau plin de Dragoste, numai muncă Soțială sau plin de Rugăciuni, dar care uită Lucrarea. Noi vrem să trăim, în așa fel, după cum DOmnul Isus a pretins: Să Lucrăm și să ne Rugăm. Credința noastră să cuprindă și să umple toată Viața noastră.
Dumnezeu ne-a dat Daruri ca Ajutor, în Viața de zi cu zi. Astfel poate un Profet să ne dea Mângâiere, prin Cuvântul lui Dumnezeu, pe care o răspândește, asupra unei Situații în Viața de zi cu zi.
El poate Gândurile Dumnezeiești să le pronunțe, el poate Punctul de Vedere al lui Dumnezeu să le exprime, Sentimentele Sale să le spună. El aduce Lumina Dumnezeiască în Întuneric. El construiește, îmbărbătează, oferă Mângâiere.
Un Profet are nevoie să fie întemeiat în Rugăciune, ca să poată pricepe Gândurile lui Dumnezeu. El are nevioe să Difere, care sunt Gândurile sale și care sunt acele a lui Dumnezeu. El are nevoie să se odihnească în Inima lui Dumnezeu, ca să poată să-și exercite, să-și îndeplinească Serviciul său.
Mie îmi este ușor, întro Comunitate acest Dar să o desfășor. Acolo, în Rugăciunile Comune, pot eu Să-l aud mai clar. Din păcate nu mereu, numai uneori. Dar Cuvântul Său schimbă oricare Situație.
Cuvântul Său are Putere!
Uneori știu eu brusc, cum vrea EL să rezolve Problema. Pe când o Femeie vine înainte la Rugăciune și se plânge asupra Depresiei, aud eu: Acesta nu e Depresie, aici te împinge în jos inamicul! Și brusc am aflat Lucrurile, care sunt Problematice și noi am putut să ne Rugăm pentru Iertare și Eliberare. De atunci, această Femeie poate cumva, minunat să aibă Bucurie și să Zâmbească!
Să învățăm ca să diferim Glasul lui Dumnezeu și de altele Glasuri, în special de compasiunea personală. Să fim Curajoși, Cuvântul Său cu Cuvintele noastre să le exprimăm. Uneori avem Greșeli, dar așa e cu cel ce Învață. Dar Dumnezeu are Răbdare cu noi!
Să ne străduim la aceste Daruri Duhovnicești, să le analizăm împreună cu Frații și să mergem curajoși înainte. EL vrea Bisrica SA să o binecuvânteze cu acest Serviciu!

Mulțumesc Isuse Drag, TU ne dărui din abundență! La Tine sunt toate Comoarele al Înțelepciunii și al Constatării! TE rugăm, trimite Duhul Tău, trimite Darul Tău, ca Adunarea noastră să se Construiască, ca noi să fim mângâiați și îmbărbătați, ca să se îndeplinească Voia TA! Fă ne curajoși și puternici!

Advertisements