Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.
Ioan Botezătorul, Ioan 3, 30

Uncenicii lui Ioan, sunt supărați, pentru că acum și Isus Botează nu numai Ioan.
Și toți fug acum la Isus. Așa că Invidia a crescut.
Ioan le-a răspuns, că el numai un Trimis și Înaintașul e, al lui Mesia, și nu e el Christosul. El este numai Prietenul Mirelui și se bucură pentru EL. Toată Onoarea, toate Laudele aparțin lui Isus! EL trebuie în toate punctele de vedere să crească, iar noi suntem nevoiți să rămânem, nesemnificatii.
Este vorba de Mărime, Onoare, de Influență, de Autoritate, de Conducere, și de toate. Noi cunoaștem Conducători Creștini, care sunt, cumva Superstari. Se pare că au o Credință chiar foarte tare, ei pot Minuni și Semne să producă, sunt un exemplu în Cunoștiințele Biblice, în Rugăciune, Credință, Putere, Sănătate etc. La astfel de Oameni se țin Creștinii chiar strâmt. Ei  nu numai că luptă pentru ca Exemplul lor, ci ei și cred în ele. Ei așteaptă Binecuvântările Cerești, prin acești Conducători mari.
Dumnezeu este foarte împotrivă. EL dorește, ca Copii Săi să fie maturi și să nu fugă după fiecare. EL dorește, ca ei să aștepte toate de la EL, și nu să aștepte mai mult de un Mediator, care poate domnește în Roma, Kiew, sau în USA.
EL dorește, ca acești Superstari Creștini să Îi dea lui Toată Onoarea și ei personal să devină un pic mai smeriți. EL vrea ca Adunăriile să fie conduse de EL, și nu prin-trun Still de Program oarecare. EL vede Inimile și găsește totala Umilință numai rareori. Dar numai un Coducător umilit poate fii după Inima lui Dumnezeu, Conducător. Lui Îi place numai Unicul Superstar: DOmnul Isus Hristos.
Sunt și au fost Conducători Creștini care au avut un singur Țiel: ISUS. Bani și Laudă sunt pentru ei indiferent. Ei se bucură de Minuni, dar nu se gândesc că ei sunt aceia care le-au făcut.
Cercetați Conducătorii și Starii! Nu pe fiecare trebuie să-i urmați. Unii  conduc derutant, pentru că li lipsește Umilința, și sunt sunt ei personal, unii care își construiesc ei înșiși Învățătură despre Dumnezeu, după priceperea lor bune. Sunt mulți de aceștia și din păcate au atras și pe alții cu ei. Te rog ai grijă! Citește tu Biblia! Întreabă-l pe DOmnul, EL îți va Răspunde, dacă nu suntem deja stabiliț.

Mulțumesc, Isus al meu! TU personal ești Păstorul cel Bun, eu vrea ca Inima mea să mi-o formez după a TA. TU Te îngrjești bine de mine.

Advertisements