Dumnezeu spune:
Nu te teme, căci Eu te‑am răscumpărat; te‑am chemat pe nume, ești al Meu. 
Isaia 43, 1

Ce Cuvânt mare, Dumnezeiesc pentru mine personal: Nu te teme, Frank! Să fie de 365 ori în Biblie, pentru fiecare Zi odată. Nu este acesta ceva liniștitor, că eu în fiecare Dimineața mă pot scula și acest ,, Nu te teme” îmi stă la dispoziție? Dumnezeu în persoană spune acesta, și nu un Om muritor. EL ne asigură, că va fii astfel. EL mă cunoaște după Nume, și știe câte Griji și Frică am. EL vrea, ca să fiu în totală siguranță în EL, sigur și apărat, pe Calea mea de azi, cu EL, bucuros și în Ușurința Credinței. Este Cuvântul Său, și EL se preocupă, ca să se Adeverească. Nu este legată de nicio condiție. EL ma Mântuit. Nu eu am făcut acest lucru, ci EL. EL ma smuls, din toate Relele. EL mi-a șters toate Datoriile, ele nu mai sunt, sunt uitate. EL a învins peste inamicul meu cel rău, de Moarte. Chiar din Moarte mă va Salva EL. Pe când eu eram un Copil mic, EL mi-a spus: Pe el îl iubesc, eu vreau să-l am! El a văzut după cum eu mă străduiam, și-a făcut milă de mine și ma ajutat, cu toate că eu acesta nu am observat. Apoi EL sa dezvăluit pentru mine, și astfel La-m primit ca pe Domnul meu. Ori de câte ori fac lucruri stupide în exuberanța sentimentelor ma-m rușinat, EL a spus: Știu că ești astfel. EU am știut încă dinainte, dar totuși eu te-am iubit și te-am ales. EU te vreau, vreau totul de la Tine, și Greșelile Tale. Și eu am înțeles: A fost o Hotărâre Dumnezeiască, pe mine ,,Eșecul” să mă aleagă.
Așadar și EL are ,,în persoană vina”, dacă EL deci așa un Copil Păcătos are. EL ma Mântuit de toate; – și eu am început, Să-l iubesc tot mai mult.
Apoi a venit o Perioadă de Probleme. Eu mi-am închipuit, că un Creștin este mereu prietenos, drag, plin de Dragoste, blând, răbdător, plin de Nădejde și Dragoste, util, smerit, bucuros, plin de Pace …. și eu nu am fost. În mine sa produs un Chaos de Emoții. Ba chiar un puternic Gând de Sinucidere. Ma-m simțit un om de nefolos. Dar totuși Cuvântul lui Dumnezeu a stat asupra Vieții mele: Tu ești al meu! – și EL și-a ținut Mâna asupra mea. EL îmi cunoaște Numele, ea este scrisă în Palma SA și mereu se Gândește la mine, la Copilul Său.
Nu te teme, căci Eu te‑am răscumpărat; te‑am chemat pe nume, ești al Meu!  

Mulțumesc, Tată Ceresc, că TU ești plin de Dragoste, răbdător, și Tată Puternic! La Tine sunt eu în totală Siguranță, chiar dacă altul mă acuză și eu mă condamn pe mine însumi: TU Ma-i mântuit, eu sunt al Tău!!

Advertisements