Astfel, El (Isus) a desemnat pe unii apostoli, pe alții profeți,
pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători.
Efezeni 4, 11

Isus este Capul Bisericii (al Adunării), al Credincioșilor în Isus. Nu un Om, ci Isus este Capul. Toți Oamenii sunt Părți al Corpului, unul ca Mână, unul ca Picior, unul ca Burtă sau ca Degete. Dar unul singur este și rămâne Cap, Isus, chiar dacă în unele Organizații sau Biserici Învățătura este alta. Cap. 4, V. 5 spune: Există un singur Stăpân, o singură credință și un singur botez.
Toți membrii din Trupul lui Isus au darurile lor speciale pentru a aduce funcțiunea necesară al ei. Și Conducerea să fie exercitată de o Grupă, pentru că pe deasupra, diferitele Daruri sunt necesare, care un Om singur nu le poate avea. S-ar putea ca un Om ca figură de Conducere să apară și să formeze întregul și îi dă Numele bisericii – așa cum Numele meu se află la Devoțiuni, deși mulți Oameni lucrează împreună. Un Conducător are nevoie de Smerenie, de a nu fi responsabil pentru tot, ci de a lăsa pe alții în Zonele lor.
EL trebuie să se încredințeze în Dumnezeu, pe când unele Responsabilități le lasă din Mână. În Echipă este Conducerea cu mult mai bună, ca și când unul este nevoit să facă totul. În Grupuri mici se poate antrena Smerenia, care este necesară, dacă omul vrea să conducă. Noi trebuie să ca să apreciem pe altul mai presus decât pe noi înșine, ca Dumnezeu să poată Dovedii, și noi vedem, unde vrea să Ungă Dumnezeu. Conducători al lui Dumnezeu sunt prin umilință Caracterizați. Adunările lui Isus, sunt deseori cu mult mai alta ca și cea a noastră și în Împrejur. Există multă binecuvântare și putere în structura bisericii pe care Isus o dorește. Toți împreună sunt mereu mai tari de cât unul, de unul singur!
Ținta Bisericii și al Grupului de conducere este:
…. ca Sfinții să fie pregătiți pentru Îndeplinirea Serviciilor, pentru Structurarea Trupului al lui Hristos. Deci, noi ar trebui să ajungem toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, astfel încât să devenim Oameni desăvârșiți și să Îl reprezentăm pe Hristos în Forma SA perfectă. Să nu mai fim Copii minori, Piese al valurilor, condusă încoace și în colo, de orice conflict de opinii, de înșelăciunea, Oamenilor, de diferite Viclenii care ne poartă spre rătăcire.

Mulțumesc DOMNUL meu Isus, TU Te-ai gândit la toate! Noi să nu ne Stresăm în plin în Lupta pentru Adunare, ci totul în Seninătate și Răbdare să o facem. TU ești DOMNUL, care cheamă pe Oamenii corespunzători. TU Te îngrijești de toate! DOAMNE, dă-mi Te rog Smerenie, să putem lucra împreună, să ne rugăm și Împărăția TA să o construim!
Acolo unde TU ești, acolo este Libertate și Pace!!

Werbeanzeigen